”Adieu tristesse
Bonjour tristesse
Tu es inscrite dans les lignes du plafond
Tu es incrite dans les yeux que j'aime
...”
(pentru restul poeziei, recomand cu căldură biblioteca, as always. mai precis sala de lectură)
Din versurile acestei poezii de Paul Éluard s-a inspirat Françoise Sagan cînd a ales titlul primului ei roman, Bonjour Tristesse, care i-a adus, la 18 ani, ”un succes mai violent ca un val de gaz metan”, după cum mărturisea ea însăși într-o lucrare autobiografică.
Patru ani mai tîrziu, Otto Preminger adaptează romanul, alegînd trio-ul perfect: rolul lui Cécile, decadenta copilă răsfățată, îi revine grațioasei Jean Seberg, care, între noi fie vorba, nici că putea să facă o treabă mai bună, David Niven este playboy-ul îmbătrînit, iar Deborah Kerr (care ar fi cea mai frumoasă femeie din lume dacă acest loc nu ar fi deja ocupat de Jean Seberg) o încarnează pe malițioasa Anne.
Costumele semnate Givenchy, decorul Coastei de Azur, dialogurile minimaliste-dar-așa-de-încărcate-de-emoții, creează scena ideală pentru o tragedie implacabilă. Sufletele atît de mîndre și de egoiste ale personajelor vor sfîrși prin a primi tristețea cu bucurie, ca pe un soi de cadou ironic. La final se plînge. Dacă ești din clica mea.
No comments:
Post a Comment