Leonard Cohen: Everything keeps on going or it stops. I mean... you know when you're happy. There's been so much talk about the mechanics of happiness; psychiatry and pills and positive thinking and ideology. But I really think that the mechanism is there. All you have to do is get quiet for a moment or two, and you know where you are... Interviewer: And for this knowing where you are, you don't need the help of anything like drugs or liquor or anything? Leonard Cohen: Well... It's not a matter of the help. I mean, you can co-operate with the vision that alcohol gives to you. You can co-operate with the vision that LSD gives you. I mean, all those things are just made out of plants and they're there for us and I think we ought to use them. But also, there's another kind of high to get from refusing to use them. You know, there's all kinds of possibilities. Asceticism is a nice high too. Voluptuousness is a high. Alcohol is a high. I mean, the town gets beautiful under alcohol. I get kind of stupid and generally throw up. But some people get really beautiful with alcohol. Interviewer: Do you see things in terms of highs and lows or is this just an appeal to sensation? Leonard Cohen: Well... It's not just a matter of sensation. What I mean by high is not a manic phase of swinging nothing down buildings and laughing hysterically. I mean that you're situated somehow. There's a nice balance. That you're in the centre of your own orbit. Or as Dylan said, you fade into your own parade.
Pe Kimbra am descoperit-o acum un an și ceva, și vreme de vreo lună nu am ascultat, murmurat și recitat decît Settle down. După care m-a lovit probabil vreo altă revelație muzicală și am uitat-o, pentru a o redescoperi acum cîteva luni grație colaborării cu Gotye, pentru piesa Somebody I used to know. Îmi place pentru că are o voce ciudățel de bună, un timbru intens și un stil inconfundabil. All in all, e cea mai quirky cool kiwi songstress pe care am auzit-o în ultima vreme. Și am auzit multe.
Cînd oamenii încetează să te mai strige după numele de familie, e un semn că gata, ți-a cam ieșit numărul de circ, ești faimos- vezi Madonna sau Beyoncé. În cazul lui Kimbra lucrurile stau exact invers: tînăra de 21 de ani (I know, right??) a renunțat la numele de familie (care, în caz că vă interesează, e Johnson) în speranța că va veni și faima la un moment dat. Pînă acum strategia ei pare să dea roade bune. Născută în Noua Zeelandă, dar stabilită în Melbourne, Kimbra și-a lansat primul album, Vows, în septembrie 2010, și de atunci lumea, conform obiceiului, o tot compară cu diverse alte ”fierce ladies”, gen Nina Simone, Florence and the Machine, Bjork, etc. Pot recunoaște părți în care se apropie de stilul respectivelor enumerate mai sus, dar cam atît. In my opinion, una e Kimbra și nu e ca celelalte. Ceea ce e bine și pentru ea și pentru celelalte. Zic.
Alte lucruri pe care le mai știu eu despre această tînără și voi poate nu, dar n-ați îndrăznit să întrebați:
- îi plac rochiile florale și salopetele.
- she's a sucker for anything custard related: crème brûlée, apple crumble with custard over it, etc.
- e fan Karen Walker, mai ales ochelarii și inelele funky.
- rujul roșu mat e her thing.
- e fan înrăit St. Vincent, o cîntăreață americană. Zice că o inspiră songwriting-ul ei și abilitățile la chitară. Sună un pic ca PJ Harvey, indie with an edge, but really beautiful.
- are o mică obsesie pentru brodat: ”It's something I've done since I was a kid. You buy the little patterns and follow them." Obișnuiește, de asemenea, să taie hainele noi pe care și le cumpără din magazin pentru a face variante originale, sau pentru a le decora cu broderiile menționate mai sus.
- recunoaște că mai nou e înnebunită după Ipad. Îi place aplicația numită Polychord, pe care o folosește ca să scrie cîntece cît timp e prin turnee.
- Îi place stilul cîntăreței britanice Janelle Monae. ”I love seeing her in the suit jackets and tuxedos. I like that she is a style icon who isn't totally sexualized. She is still super sexy but in a different way."
- cînd stă pe net intră pe thecoolhunter, în căutare de tot felul de chestii interesante și inspirante, de la artă la muzică. o mai găsești des pe ebay, scormonind după instrumente muzicale vechi.
- Leonardo di Caprio e actorul ei preferat din toate timpurile și recunoaște că abia așteaptă să-i vadă noul film, J. Edgar, despre șeful FBI-ului.
- Citește mult C.S. Lewis (tocmai a terminat una din cărțile lui de non-ficțiune, The Four Loves). Recomandă cu căldură și biografia lui Prince, oricare dintre ele.
- Îi plac berea cu ghimbir și vinul roșu (pinot noir sau merlot).
- Adoră mîncarea japoneză. Preferata ei: okonomiyaki- un fel de clătită făcută cu ouă și varză.
- În viitorul apropiat ar vrea să viziteze Turcia.
... young, innocent rock'n'roll. They created style, they didn't need stylists.
P.S. Cine-mi ghicește cine sunt toți acești tineri, primește un cadou surpriză. To be revealed at the appropriate time.
Later edit. Grație unei stări generale de aiureală, ce mi-a înlesnit postarea acestor fotografii cu tot cu dezlegarea, că așa-i frumos și sănătos, jocul se anulează. Să sperăm că la următorul voi da dovadă de ceva mai multă prezență de spirit, or what some might usually call, a tad of brain functioning. Și așa era o surpriză de frumoasă... Leave it to me to ruin it.
Șleahta asta de London freaks- un ansamblu post-modernist de violoniști și suflători ce cîntă muzică de cameră în tradiția crazy pop a celor de la Roxy Music/Dexy's/Anthony and the Johnsons- mă încîntă tare. Sunt bombastici și colorați. Proiectează o afectare ursuză, decadentă. Toate clipurile lor sunt de o teatralitate atent pusă pa punct. Piesele au însă un range enorm, pornind de la adevărate balade epice, with intricate orchestration, pînă la cîntecele mai capricioase, cu mult pizzicato, sound-uri electronice zbîrnîitoare și imagini de desene animate pe fundal.
Îmi plac pentru că sunt îndrăzneți, sar de la armonice glaciale de flaut și vioară la nori haotici de inadvertențe orchestrale. Iar setting-ul gen Queen, Portocala Mecanică, Pink Flamingos and co dă bine, cumva, în toată combinația asta. Pînă și track-urile lor mai puțin ostentative stau mărturie unei inventivități aparte în materie de producție. Uitați-vă mai jos, dacă nu mă credeți.
