Am un amic născut în Valea Cufundoasă, pe undeva prin nord, unde se agață harta’n cui. Nu-ți alegi întotdeauna amicii. Ai zice însă că a crescut dintotdeauna la oraș, atît de bine a reușit să-și șteargă originile răzeșe din ADN. Literat fin, extrem de cultivat, e un veritabil dandy. Vorbește cinci limbi străine și-și punctează toate discuțiile cu citate exuberante din latină. Ai zice că are totul, că e ființa perfectă.
Și totuși, pînă acum vreo două săptămîni, mi se plîngea constant de ghinion într-ale amorului. Nu că n-ar fi fost înconjurat de domnișoare, că era și este, dar ce nu-i convenea lui era lipsa pasiunii brute, carnale, ce caracteriza mai toate rendez-vous-urile sale. Eu îi replicam bătrînește că ce semeni aia culegi, pun definitely intended, dar ofta a jale mai mult sau mai puțin intelectualizată, spunîndu-mi printre replici de film că odată și-odată își va lua o maramureșancă de-a lui din Valea Cufundoasă, care să-i coacă castane (a ținut să-mi precizeze că încălcarea bunului simț gramatical e voită) și să-i crească prunci grăsuni.
Dar, după cum menționam, asta pînă acum două săptămîni. Revoluția a avut, cum altfel, tulpină cinematografică. Mi-a mărturisit la o cafea și-un corn că omul care i-a schimbat viața a fost... Dany Boon. Nu, nici Kant, nici Spinoza. Ci Dany Boon. Împresurați de căldura confortabilă a cafenelei cochete în care el se simte de-al casei, ne-am uitat unul la altul în tăcere. Eu, încercînd să scormonesc prin minte după numele respectivei entități filmești, pe care n-o puteam lua de niciunde, el, explicîndu-mi în ce fel i-a fost revoluționată viața amoroasă de Bienvenue chez les Ch’tis.
Se pare că-n film e vorba despre un poștaș care face nefăcute și e transferat, drept pedeapsă, într-un sătuc din nord, unde descoperă frumusețea nostalgică a vieții la țară, revenirea la glie, comuniunea cu neanthertalul din fiecare. Ce-a înțeles amicul meu din această istorioară comico-idilică este că nu mai e cazul să-și renege rădăcinile cufundoase, ci, dimpotrivă, să și le îmbrățișeze cu onestitate.
Înainte de a lua la cunoștință de aventurile sărmanului poștaș, amicul meu nu frecventa decît tipe timide, cu ochelari și kierkegaard în poșetuțe, ele fiind, de altfel, singurele care găseau șarmantă seducția lui cu tentă filozofică. Problema era că întîlnirile lor se lăsau cu debriefing-uri post-coitum despre sensul vieții, cînd el, în toată sinceritatea lui mărturisită, nu-și dorea decît să le propună tinerelor intelectuale să lase vorbăraia și să-ncerce ceva bdsm.
”Filmul ăsta m-a învățat să-mi asum dorințele și să le pun pe masă ca pe o halcă de caș. Femeilor le place atitudinea asta, sinceritatea extremă, țărănismul asumat. E ca și cum ai zice ok, sunt un intelectual rafinat, dar îmi accept și latura cealaltă, care-mi spune să înjur, să mănînc brînză cu ceapă și să te dau cu capul de pereți, erotic vorbind”, îmi explică el pe ton școlăresc.
Mi-a dat și un exemplu. La două zile după ce a văzut filmul, aflîndu-se într-o cafenea, înconjurat de mai multe tipe care, presimțea el, îl considerau un pic lugubru, se prea poate să fi fost de la recitarea unui întreg sonet de Byron, nu știe sigur, a dat-o pe ardeleneasca de origine. Din fericire, cum am menționat mai sus, tipul e dotat la capitolul limbi străine. Și cum știe să recite Tolstoi în rusă, și-a putut aminti cu ușurință de dialectul deprins în bucătăria bunicii, unde multă vreme și-a petrecut vacanțele de vară. Așa că a turuit pe ardelenește, cu tot cu accent, pentru prima dată în viața lui.
Ca prin magie, rîsete au izvorît din gîtlejurile fine ale fetelor. A văzut stele în ochii lor. Intelectualele (f)rigide s-au transformat în porno staruri toride și vînătoarea lui s-a lăsat brusc cu mult mai multă pradă. Avocate, contabile, studente la literatură comparată, toate i-au sărit în brațe simpaticului intelectual transformat în băiat de țară ce sparge lemne cu același braț cu care te strînge cu pasiune în brațe. Cînd le invită la el acasă, le gătește bulz și jumări și le convinge să spele totul cu un pahar de lapte proaspăt. Ele rîd, el le privește pieziș, în timp ce bate smîntîna, și gata, afacerea e sigilată.
Și totul grație unei comedii de calități relative. Extrem de cititul și incredibil de cultivatul meu amic, care pînă nu demult se zbătea să se dea încă și mai intelectual decît era, acum face invers. Spune cu zîmbetul pe buze că nu a auzit niciodată de Spinoza, dar că ocupația lui favorită este privitul oilor cum pasc. Discursul fiind, evident, îmbrăcat în straie de vocabular regionalistic. Na comedie.
