Cine mă cunoaşte bine ştie că nu port aproape niciodată bijuterii. Eventual cîte un cercel complementar cu umărul gol, un colier azuriu pentru că clincăne şi-nnebuneşte motanul şi aşa îl conving să-mi dea toată atenţia lui, şi eventual inelele surorii mele, pentru că-s colorate şi multe şi majoritatea îmi vin pe arătător şi cine mă cunoaşte foarte, foarte bine ştie că inelul pe arătător e mantra mea estetică.
Dar în general nu port. Deşi am. Pentru că de cumpărat îmi place să cumpăr. Chiar dacă-s conştientă că le condamn la a zace în cutia mea cu Roman Holiday, din tinichea. Problema e că le port prea mult în mintea mea, şi cînd le am în carne şi oase (sau metal, de dragul realismului), îmi plac mai mult ca decoraţiuni interioare. Tot e ceva.
De cînd l-am descoperit pe Chris Habana, I sense a wind of change. Ce face omul ăsta e atîta şi-atîta de pe gustul meu că mă văd spărgînd bariera mentalului. Dacă aş avea mai mult de cinci lei în buzunar, I would buy these-much-too-appropriate beauties. He has this unisex organic space-age aesthetic that I prize above all.
(this last one sort of looks like a medieval condom design, no? Oh, God. Don't picture it. Oh, no. You did, didn't you? Just forget I mentioned it. Peonies and daffodils!)
Now that we're on the subject of evilness, here's a different Eartha Kitt.
...but true evilness lies in this man-eater right here...
No comments:
Post a Comment