why i liked budapest in more ways than one

Pentru că a rezonat cu mine într-un mod care m-a speriat un pic. De cum am pășit de pe ultima treaptă a autocarului ce ne-a adus de la aeroport, pe caldarîmul delicios de curat al unei străduțe din centru, i felt it. Senzația aia că I just want to live in this city for ever, sleep and read books and stare at the buildings and take walks and be sentimental.
Are Cristina Bazavan un exercițiu de creativitate tare fain, cel cu sexul orașelor. Ei bine, pentru mine Budapesta e like the girl with the glass of water from Renoir's Luncheon of the Boating Party. The only one in the bunch I can't capture. She's in the middle, and yet she's outside. She's present, but absent. Ca o femeie frumoasă, dar teribil de singură.
Un joc de contradicții seducătoare, asta e Budapesta. Mi-a plăcut faptul că erau puțini oameni pe străzi, am rezonat cu singurătatea aia, dar nu m-a făcut mai puțin anxioasă. Murakami zicea despre amintiri că they're what warm you up from the inside, but they're also what tear you apart. Well, something like that. E un oraș perfect, dar rece. Un oraș care nu se bagă peste tine, nu-ți impune o anumită stare de spirit, dar parcă tocmai chestia asta, că poți fi cum vrei tu, într-un setting așa de grațios, te poate speria mai tare.

Or maybe I was just too scared from the bumpy flight and made this up.